„Ieri intr-o intentie de a face curatenie mi te-am regasit intr-o fotografie. M-am teleportat in trecut, in momentul in care erai cu mine. Prin intermediul unei bucati de hartie colorata am venit la tine, suflet sfant. Am pasit intr-o lume de mult uitata. In acel loc prietenos, familiar in care tu erai acolo, si nu in cer. Te-am regasit acolo, unde obisnuiai sa stai. In baraca de vara unde obisnuiai sa gatesti bunatati pentru toate sufletele casei si sa uimesti prin blandetea si inima ta cea darnica si buna.”
Asa incepe o scrisoare de dor, adresata bunicii care nu mai este pe acest pamant. Amintirile frumoase din timpul intregii vieti, dar mai ales din copilarie, pot sa ne starneasca emotii intense si durere in suflet, sau pace, bucurie si zambete pe chip. O fotografie face cat o mie de cuvinte si poate alina de la caz la caz, dorul si melancolia care ne cuprind la un moment dat in viata. Este minunat sa ai fotografii din timpuri de demult care suprind momentele petrecute cu bunicii, cu parintii, cu tine cand erai bebelus, cu frati si surori care acum fie nu mai sunt printre noi, fie sunt plecati departe si nu ne mai pot incanta cu prezenta.
O fotografie ne ajuta sa rememoram clipe dragi si momente nemaipomenite si unice din viata. Poate surprinde zambetul cald si voios al oamenilor dragi, poate intruchipa ajutorul nostru atunci cand ne simtim cazuti la pamant, dar si iubirea ce este purtata de cei ce nu mai sunt pe pamant pentru noi. O fotografie, chiar si mai veche, mai ales veche, poate aminti de bunica, de tata, de mama sau de prieteni cu care acum nu mai suntem in legatura. Ne poate face sa fim mai buni si sa ne dam seama ca suntem iubiti, fara doar si poate.
Multe pot sta in crearea unei fotografii reusite, insa cand subiectul acesteia este cineva la care tinem foarte mult, atunci este si mai valoroasa. Mie imi pare asa de rau ca nu mai am fotografiile vechi de cand eram mica si de cand erau parintii mei tineri!